ANXIETATEA ȘI TULBURĂRILE PSIHOSOMATICE
Citation: Ceciu, Ramona L. 2022. Anxietatea și Tulburările Psihosomatice. Life and Mind Art Research journal, no.1, August.
Abstract/ Sumar
Lucrarea de față prezintă aspecte importante privind relația dintre anxietate și tulburările psihosomatice care pot beneficia de tratamentul psihologic și psihoterapeutic. Se prezintă o serie de studii științifice relevante cu privire la tematica abordată, argumentându-se faptul că emoțiile și gândurile nocive, iraționale, adesea automate și inconștiente, stau la baza multor tulburări psihosomatice. Din acest motiv se subliniază necesitatea tratării unor astfel de tulburări prin intervenție psihologică și protocoale psihoterapeutice adecvate fiecărui caz, pe lângă intervențiile farmacologice, medicale atunci când e nevoie. Strategiile și tehnicile cognitiv-comportamentale, hipnoterapia și abordarea în profunzime a tulburărilor, sunt eficiente în ameliorarea și chiar vindecarea multor tulburări afective, psihosomatice, cognitive și comportamentale cauzate de diferite tipuri de anxietate.
Key words: anxietate, tulburări psihosomatice, frică, terapii cognitiv-comportamentale, psihologie, psihoterapie.
Introducere
Psihicul, emoția, percepțiile și gândirea, reacția la stimulii din mediu, la fenomenele sociale și la interacțiunea cu factorii stresori, anxiogeni, joacă rol major în starea omului și trecerea de la sănătate spre diverse tulburări psihologice, psihosomatice și medicale. Reacția la stres are trei componente – stimulul, evaluarea sa și răspunsul emoțional și fiziologic la acesta (Selye, 1976; Holdevici, 2015). Răspunsul la factorii stresori, anxiogeni, poate face diferența dintre sănătate și dezechilibru, sau boală. Anxietatea este conform lui Barnet (1985) o „teamă difuză fără obiect bine precizat” (apud Holdevici, 2015), care se manifestă adesea prin simptome somatoforme asociate tuturor sistemelor și aparatelor anatomice, biologice și fiziologice ale omului.
Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale DSM-V (2016), „frica reprezintă răspunsul emoțional la un pericol iminent real sau presupus, în timp ce anxietatea constă în anticiparea unui pericol. Evident, aceste două stări se suprapun dar sunt și diferite, frica fiind mai frecvent asociată cu creșteri rapide ale stimulării vegetative, necesară în situații de luptă sau fugă, cu alte cuvinte de pericol imediat, și cu comportament de salvare, iar anxietatea se asociază mai des cu tensiune musculară și vigilență, necesare pregătirii pentru un pericol așteptat, precum și cu comportament precaut și evitant. Tulburările anxioase diferă de frica și anxietatea normale, specifice etapelor de dezvoltare, prin faptul că sunt excesive sau persistă după finalizarea etapelor de dezvoltare corespunzătoare.”
Pe lângă aceste aspecte, când anxietatea nu este tratată corespunzător prin tratament psihologic, psihoterapeutic și după caz, farmacologic, pot să apară și alte simptome precum: amețeală, neliniște exagerată, sentimente de panică, deficit de respirație, dureri în piept, frecvență cardiacă crescută sau neregulată, indigestie, dureri de stomac, colon iritabil, durere de cap sau migrene, epuizare, insomnie, dezechilibre ale poftei de mâncare (apetit excesiv sau lipsa lui), tulburări digestive și alimentare, diverse tulburări și disfuncții psihologice și sociale, tulburări sexuale și hormonale, tulburări ale sistemului imunitar ș.a.
Abordări, studii științifice și rezultate
Nenumărate studii efectuate până în prezent (Pigott, 1999; Barlow, 2000; McLean și Anderson, 2009; McLean, Asnaani, Litz, și Hofmann, 2011; ș.a.) evidențiază diferențe de gen privind anxietatea, printre care: diferențe în neurobiologia organismului și fluctuații hormonale, reacții emoționale diferite; Barlow a propus un model integrativ de studiu asupra naturii și etiologiei anxietății, pe baza a trei factori: vulnerabilitatea biologică (heritabilitate), vulnerabilitatea psihologică generală în funcție de experiențele timpurii de dezvoltare a simțului controlului asupra evenimentelor, și vulnerabilitatea psihologică specifică în care anxietatea este direcționată spre obiecte sau situații specifice (Barlow, 2000).
Totodată, cercetătorii fac distincție între anxietate ca trăsătură (analizată substanțial de Eysenck, 1992) și anxietatea ca stare (Spielberger, 1966; Spielberger și colab., 1970). Ca stare, anxietatea este definită drept „o stare sau o însușire emoțională tranzitorie a organismului uman, care se caracterizează prin sentimente subiective percepute în mod conștient, de tensiune, de aprehensiune, și printr-o activitate crescută a sistemului autonom. Stările de anxietate variază ca intensitate și fluctuează pe parcursul timpului”; spre deosebire de anxietatea ca stare, conform lui Spielberger, Gorsuch și Lushene (1970, p. 3), anxietatea ca trăsătură se referă la „diferențe individuale relativ stabile privind predispoziția pentru anxietate”; există mai multe dezbateri privind anxietatea ca trăsătură, și de asemenea privind sensibilitatea la anxietate care reprezintă „teama de senzațiile fizice legate de anxietate (Clark și Beck, 2012, Vol. I p. 126).
Unele anxietăți se manifestă ca urmare a unor traume nevindecate, adesea inconștiente. Psihoterapeutul Mark Epstein definea trauma drept „o parte invizibilă a vieții omului”; iar „când privim trauma prin lentilele fricii și ale anxietății, lipsa sa de logică poate fi văzută ca o consecință a stocării amintirii evenimentului parțial prin intermediul sistemelor implicite, care nu pot fi accesate conștient, și cu ajutorul instrumentelor sale analitice lingvistice, ceea ce o face să nu poată fi direct monitorizată”; mai mult, „frica și anxietatea nu sunt programate biologic” ci ele sunt „o consecință a procesării cognitive a ingredientelor non-emoționale”, deci „apar în creier la fel cum apare orice fel de experiență conștientă, dar au ingrediente pe care experiențele non-emoționale nu le au”; în momentul când ne gândim la pericol și posibilele consecințe ale sale schemele anxietății se activează și îngrijorarea preia controlul (LeDoux, 2018, p. 238-240). Aceste scheme ale anxietății au la bază un limbaj și mecanisme de manifestare specifice.
Franz Alexander, medic și psihanalist, unul dintre pionierii cercetători ai psihosomaticii, observă că atunci când înțelegem fenomenele psihice ca aspecte subiective ale proceselor fiziologice, cerebrale, dihotomia minte–corp dispare. Printre factorii cu semnificație etiologică în diverse boli, perspectiva psihosomatică aduce în analiză următorii factori: tipul de îngrijire acordată în copilăria mică, experiențele unor traume emoționale în copilărie, climatul emoțional și trăsăturile de personalitate ale părinților/ îngrijitorilor și fraților, și experiențele de viață ulterioare cu cadrul psiho-emoțional din tipurile de relații personale, intime și profesionale ale persoanei (Alexander, 2008, 61-62). Subliniem deci că psihosomatica, dar și psihoterapiile cognitiv-comportamentale, țin cont și de factorii epigenetici în analiza unui dezechilibru la nivel corporal sau psihologic. În rețeaua psihosomatică, sistemul psihic „care este multimodal, adaptativ, selectiv și creativ”, face accesibilă realitatea (Rupert, 2019). Astfel, realitatea noastră este simultan creată de noi și element constitutiv în ceea ce suntem noi în fiecare moment al vieții.
Jacques Martel (2007/ 2012) punctează că singura noastră putere adevărată este puterea asupra propriei persoane și capacitatea de schimbare. Autorul observă: „sunt responsabil de ceea ce mi se întâmplă, dar în majoritatea cazurilor nu este vina mea. Este necunoașterea legilor care regizează gândurile, emoțiile asupra corpului fizic cea care mă face să trăiesc stări de rău și de boli. Trebuie deci să aflu calea mea personală, sau în sens mai larg, cea spirituală”; „sunt creatorul vieții mele și cu cât sunt mai conștient de asta, cu atât mai mult pot să fac schimbările potrivite” (Martel, 2012).
Psihoterapiile cognitiv-comportamentale și-au confirmat utilitatea în tratarea anxietății, a dificultăților de coping, în dezvoltarea rezilienței, în abordarea schemelor cognitive dezadaptative, în diverse forme de depresie și alte tulburări, având în vedere realizarea unor schimbări atât pe plan intern (al individului) cât și extern, în mediul social, prin managementul contingențelor și o serie de tehnici și strategii specifice (Holdevici și Crăciun, 2015; 2019; David, 2017; LeDoux, 2018).
Cognițiile noastre ne formează și ne ghidează pașii în viață chiar dacă nu realizăm acest lucru. Iar atunci când apare discrepanța între ceea ce ne dorim (cogniția existentă) și ceea ce se întâmplă (evenimentul de viață) apar stări afective negative, deci aceste stări sunt generate doar în momentul când un eveniment sau o situație infirmă o cogniție (irațională) pe care ne bazam anumite comportamente: de exemplu, o cogniție irațională de genul – „Trebuie să fiu acceptat de toți” va fi o premisă de viață fără afect/ efect negativ dacă absolut toți te acceptă (ceea ce este însă puțin probabil datorită complexității oamenilor și a vieții), dar va atrage stări negative atunci când cineva nu te acceptă.
Structurile cognitive generale sunt greu de identificat deoarece, așa cum punctează Daniel David, ele sunt învățate pe parcursul creșterii și dezvoltării în relațiile cu persoane semnificative, devenind parte din structura de personalitate a individului – de exemplu, avem „stil funcțional/ rațional– optimism; stil disfuncțional/irațional– pesimism; dacă sunt disfuncționale, ele vor fi protejate de o serie de cogniții intermediare, pacientul fiind extrem de defensiv în abordarea lor, iar uneori nefiind conștient de natura lor, ca urmare a unei compensări cronice” (David, 2017).
Strategiile și tehnicile cognitiv-comportamentale abordează astfel de gânduri, structuri cognitive, dar și comportamente aferente, inclusiv comportamentele anxioase. Există o serie de metode de relaxare utile pentru persoanele anxioase, de exemplu trainingul autogen Schultz, relaxarea Jacobson, relaxarea prin imagerie ghidată, hipnoterapia etc.
Unele cercetări în neuroștiințe demonstrează că circuitele emoționale ale creierului reglează eliberarea hormonilor cortizol și DHEA (dehidroepiandrosteron), cortizolul având pe lângă rolurile pozitive din organism și impact negativ asupra sănătății când este produs in exces de expunerea la stres (e hormon al stresului); DHEA mai este cunoscut și sub numele de ,,hormonul tinereții” putând contracara efectele negative ale cortizolului. Este de remarcat totodată că „semnalele electromagnetice pe care inima le trimite către creier – și, de altfel, către toate celulele corpului – sunt cele mai puternice semnale din întregul organism! Inima generează un câmp electromagnetic care poate fi detectat de la o distanță de câțiva pași, în orice direcție. De asemenea, ea comunică mecanic cu tot restul corpului, prin intermediul undelor de presiune transportate de sistemul vascular” (Hughes și Bradford Terrell, 2011, p. 20-21). Așadar emoțiile, dar și gândirea și cognițiile noastre generează în jurul nostru un câmp energetic care se manifestă prin stările noastre, prin atitudini, prin raportarea la mediul înconjurător și relaționarea cu ceilalți oameni.
Uneori oamenii, și chiar medicii specialiști, apelează imediat la tratamente medicamentoase pentru reducerea sau eliminarea unor simptome considerate medicale (de exemplu, migrene, durere de spate, ori alte reacții care nu au de fapt o bază organică), adesea astfel de tulburări fiind de origine psiho-emoțională. Evident se lucrează pe tulburarea psihosomatică după ce cauzele medicale, sistemice, organice au fost excluse, când este clar că tulburarea este de natură funcțională. Adesea, emoții și stări negative reprimate sau neprocesate adecvat, precum furie, agresivitate, vină, teamă, singurătate și altele, pot provoca în timp diverse tulburări somatoforme pe una sau mai multe zone din corp, de exemplu, persoana poate manifesta doar afecțiuni digestive, dar poate manifesta și afecțiuni dermatologice, afecțiuni ale analizatorilor (ex. vizual, auditiv ș.a.), afecțiuni algice (dureri de cap, de genunchi), ale aparatului circulator sau/și respirator ș.a.m.d.
Dahlke subliniază importanța tratării psihosomatice prin niște concepte ce schimbă abordarea unei tulburări: „boala ca drum” spre (auto)descoperire, „boala ca simbol” (Dahlke, 2014), „boala te face sincer”, „boala ca șansă” spre sinceritate față de sine, spre autocunoaștere, conștientizare și vindecare, „boala indică sarcina”, direcția sau tema de lucru; „tablourile bolilor sunt expresia unor modele care sunt ancorate cu rădăcini puternice în matricea realităţii”; „simptomele de boală pot fi schimbate într-adevăr pe conţinuturi psihice sau modele comportamentale, dar acestea trebuie să corespundă în privinţa principiului originar, adică alternativele nu trebuie să provină de la polul opus, ci din aceeaşi înlănţuire de simboluri” (Dahlke, 2012).
Concluzii
În concluzie, psihologul – psihoterapeut are rol major în abordarea acestor simboluri. Pe baza experienței, a expertizei și a studiilor științifice, terapeutul lucrează împreună cu clientul pentru descoperirea relației dintre simptome, gânduri, simboluri și conținuturi ideatice, motivații și comportamente, cu scopul recadrării, restructurării și echilibrării acestor relații pentru o stare de bine și sănătate optimă. Fiecare element din viața unui om este important din punct de vedere psihologic, evenimentele de viață modelând gândirea și comportamentele care la rândul lor modelează omul în dinamica vieții sale. Iar apelarea la psiholog/ psihoterapeut poate face diferența între a trăi fără un sens – a trăi într-un spațiu incert la limita dintre satisfacție sau bucurie a vieții și nemulțumire – și a descoperi un sens, prin înțelegerea impactului pe care noi și acțiunile noastre le avem asupra propriului sine și asupra celorlalți. Fiecare este creator al gândirii și vieții sale, iar când omul este bine cu sine este în armonie și cu ceilalți.
Referințe bibliografice:
Alexander, Franz. (2008). Medicina psihosomatică: principiile și aplicabilitatea ei. București: Ed. Trei.
Barlow, D. H. (2000). Unraveling the mysteries of anxiety and its disorders from the perspective of emotion theory. American Psychologist, 55(11), 1247–1263. https://doi.org/10.1037/0003-066X.55.11.1247.
Barlow, D. H. (2002). Anxiety and its disorders: The nature and treatment of anxiety and panic (2nd edn.). New York: Guilford Press.
Clark, David A. și Aron T. Beck. (2012). Terapia cognitivă a tulburărilor de anxietate: știința și practica, Vol. I–II. Trad. M.M. Mihăilaș. Cluj-Napoca: ASCR.
Dahlke, Ruediger. (2012). Boala ca Șansă: Cum descifrăm mesajul ascuns al bolii. București: Ed. Trei.
David, Daniel. (2017). Tratat de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale. Iași: Polirom.
DSM-5 Manual de Diagnostic și Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale – APA,ed. 5. (2016). București: Editura Medicală Callisto.
Holdevici, Irina și Barbara Crăciun. (2015). Psihoterapia eficientă. București: Editura Trei.
Holdevici, Irina și Barbara Crăciun. (2019). Orientări contemporane în psihoterapie și consiliere psihologică. București: Editura Trei.
Holdevici, Irina. (2011). Tratat de Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale. București: Ed. Trei.
LeDoux, Joseph. (1996). The Emotional Brain. New York: Simon & Schuster.
LeDoux, Joseph. (2018). Anxios: Cum ne ajută creierul să înțelegem și să tratăm frica și anxietatea. Trad. M. Marian Mihăilaș. Cluj-Napoca: ASCR. Original engleză, 2015.
Martel, Jacques. (2007/ 2012). Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor: cauzele subtile ale îmbolnăvirii. Trad. D. Anghel. București: Ascendent.
McLean, C. P., Asnaani, A., Litz, B. T., & Hofmann, S. G. (2011). Gender differences in anxiety disorders: prevalence, course of illness, comorbidity and burden of illness. Journal of psychiatric research, 45(8), 1027–1035. https://doi.org/10.1016/j.jpsychires.2011.03.006.
McLean, Carmen P. și Emily R. Anderson. (2009). Brave men and timid women? A review of the gender differences in fear and anxiety. Clinical Psychology Review 29: 496–505.
Pigott, Teresa. (1999). Gender Differences in the Epidemiology and Treatment of Anxiety Disorders. Journal of Clinical Psychiatry, 60 (suppl 18): 4-15.
Rupert, Franz. (2019). Traumă, anxietate și iubire: constelarea intenției, calea către o autonomie sănătoasă. București: Ed. Trei.
Selye, Hans. (1976). The Stress of Life. New York: McGraw-Hill, 1956. Rev. ed. 1976
.
